sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Poporul şi gulerele albe

Ei nu îmbracă cămăşi cadrilate, aşa cum face omul de rând. Nu că ar fi prea ieftine, ci pentru că ţin la blazon. Orice politician, oricât de mărunt ar fi el, poartă o cămaşă albă, cu guler tare, iar la ea, o cravată asortată cu culorile partidului. Amărăşteanul e obişnuit cu cămeşa în pătrăţele, puloverul de la secon-hand şi pantofii sport. Îmbrăcămintea face distincţie între unii şi alţii deşi, o vorbă din popor spune că "Nu haina face pe om". Pe dracu. Astea sunt poveşti de adormit copiii. În România de azi, nu dă nimeni nimic pe tine dacă nu eşti tras la patru ace. Cu cât gulerul cămăşii e mai scrobit, cu atât mai mult vei fi înconjurat de snobi şi lingăi. Îmi amintesc de o scenă petrecută de mult, dar care mereu revine în actualitate. Mă aflam la cheful organizat de politicienii unui anumit partid din capitala Banatului de Munte. După discursurile de rigoare, a urmat bairamul, cu mai puţină mâncare, dar cu băutură pe săturate: ţuică de Teregova, răchie de Fârliug, votcă rusească, vin de Belobreşca şi whiskey cât cuprinde. La un moment dat, un trepăduş din suita şefului cel mare a cerut să se facă linişte şi s-a apropiat cu paşi rari de masa la care se află preşedintele de partid. Transfigurat, cu ochii ce stăteau să-i sară din cap, a început să debiteze cele mai stranii fraze pe care le auzisem până atunci: "Domnule preşedinte. Să ne trăiţi domnule preşedinte şi niciodată să nu îmbătrâniţi, să rămâneţi mereu şi veşnic tânăr, ca să puteţi conduce tot timpul acest judeţ" Şi, înainte ca cei din jur să înţeleagă ce se întâmplă cu adevărat, a apucat mâna idolului său, să o sărute. În replică, preşedintele i-a zis rânjind, spre deliciul asistenţei: "Ridică-te, bă, că azi nu am în program scene de astea".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu