luni, 25 ianuarie 2010

Jos mâna de pe Coco!

Fără îndoială, Coco Galescu este omul momentului în Caraş-Severin. Aşa cum a fost cu ani în urmă Francisc Vaştag. Cu riscul de a deranja potentaţii vremii, ei au fost şi sunt cei mai buni, cei mai curajoşi şi cei mai cunoscuţi dintre cărăşeni. Performanţele lor vor fi cu greu egalate de cineva. Cu toate acestea, în loc să i se ridice statuie, Coco Galescu este târât prin sălile tribunalelor de doi pseudo-alpinişti. Şi, ca o încununare a mizeriilor de care avem parte de douăzeci de ani încoace, este condamnat la plata unor daune în valoare de 50.000 de lei. Ăsta e preţul a 15 pături, 16 paturi de lemn şi tot atâtea saltele a căror valoare de inventar este, atenţie, zero lei. Zdrenţele astea aşteaptă să fie ridicate de cei ce le revendică, însă ăştia vor daune şi, probabil, publicitate pe seama unuia dintre cei mai temerari alpinişti români. Culmea nesimţirii, procesul în care s-a pronunţat sentinţa a avut loc la Tribunalul Caraş-Severin în timp ce Coco Galescu se afla într-o expediţie în Himalaya. Vorba lui nenea Iancu: "Curat murdar, mon cher!". Şi asta nu-i totul, cei ce au făcut plângere în instanţă au în spatele lor un consilier local din Caransebeş. După cum îmi mărturisea Coco, e vorba de un membru PD-L, Matei Armaş, care în felul acesta ar încerca să se războiască şi cu primarul Marcel Vela. Nu ştiu dacă politicul are sau nu vreun amestec în această poveste urâtă. Sigur este, însă, faptul, că în ultimii şase ani de conducere pedistă în Caraş-Severin, nici un lider al acestui partid nu s-a gândit să-i acorde Titlul de "Cetăţean de Onoare al Judeţului". Şi asta spune totul despre cum ştim să ne preţuim valorile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu