Cui îi mai pasă de cine a tras în noi?

Azi, a fost în 22. 22 decembrie. "Cine a tras în noi, în 16-22?" Vă mai amintiţi? După cum au decurs lucrurile pe la televiziunile de stat şi private, e greu de dat un raspuns afirmativ. Ziua de naştere a lui Prigoană pare o ştire mai importantă decât cea despre aflarea adevărului din acel decembrie însîngerat. La fel şi trecerea miniştrilor Cabinetului Boc prin comisiile Parlamentului. Ca să nu mai vorbesc de cea referitoare la moartea actriţei americane, Brittany Murphy, ori de povestea de dragoste, reluată de zeci de ori, dintre Nelu Bălăşoiu şi Maria Cornescu. Noroc că astăzi nu a mai fost frig ca ieri sau alatăieri, ceea ce ne-a amintit, unora, că tot la fel a fost şi în urmă cu 20 de ani. Deşi s-a murit ca în alte părţi ale ţării, în Reşiţa nu s-a simţit nimic spectaculos în această zile. Poate doar resemnare. Ceea ce, să recunoaştem, este trist după două decenii de măreţe realizări capitaliste. Predicţia lui Brucan, celebrul oracol din Dămăroaia, ne urmăreşte mereu, precum stafiile unui timp trecut de care nu putem scăpa. Pentru că aşa vreau cei care au călărit România acestor ani. Au călărit-o şi şi-au bătut joc de noi. An de an, zi de zi, ceas de ceas. Atât de mult, încât au scindat-o în două: în cea care a votat marinelu' şi în cea care i-a fost potrivnică Băselului. O Românie unită, măcar în astfel de momente de comemorare, nu pare posibil. Prigoană, Brittany Murphy, Nelu Bălăşoiu, Maria Cornescu, Adi Minune ori Leo de la Strehaia fac rating mai mare decât această zi în care cu toţii ar trebui să ne întrebăm: "Cine a tras în noi, în 16-22?" Şi e păcat. Mare păcat pentru acest popor român.

Cum mi s-au rătăcit prietenii

Dumnezeu îţi dă părinţii, iar prietenii ţi-i alegi singuri. Aşa grăieşte o veche vorbă românească. La viaţa mea, n-am avut foarte mulţi prieteni adevăraţi. Degetele de la o singură mână îmi sunt martore. Nu pentru că nu mi-aş fi dorit, ci pentru că aşa a fost să fie. Sunt un tip sociabil, înţelegător şi foarte săritor în situaţiile dificile prin care trec cei dragi mie. Din acest punct de vedere sun OK. Din păcate, nu e suficient să legi o prietenie trainică cu cineva, lucru evident în ultimele două decenii ale existenţei noastre. Nevoile tot mai mari ale unora, mai ales cele de ordin material, ii fac pe sa se autoexcluda de pe lista ta cu prieteni. Nu pentru că ţie ţi-ar merge grozav, ci din dorinţa lor de a fi mereu în căutarea unor oameni mai puternici şi mai influenţi. Cu siguranţă, la un moment dat, ei s-au folosit de tine ca de o rampă de lansare în viaţă. Firesc pentru unii, josnic pentru alţii. Le mulţumesc tuturor celor care m-au dezamăgit în acest mod, pentru faptul că mă ajută să-mi scriu noul roman. Totodată, uşa casei mele le este deschisă, ca şi în alţi ani, în seara de Crăciun. Dar nu numai atunci.

Prostănacul lui Vântu

Până nu de mult, Mircea Geoană poza în Prostănacul lui Iliescu. De joi seara, cel care visează să audă cântecul cucuvelei la Cotroceni, a ajuns şi Prostănacul lui Sorin Ovidiu Vântu. Ca un om cu creierul bombat ca la curcă, Geoană a muşcat momeala aruncată de SOV şi, inexplicabil, i-a trecut acestuia pragul casei la o oră la care stafiile îşi fac rondul de noapte. Stafiile şi pozarii, însă nu ăia de două parale, ci cei care ştiau de dinainte de programul de relaxare al Prostănacului. Intervenţia lui SOV în direct la televiziunea personală, precum şi dezinvoltura ziariştilor pe care îi plăteşte din buzunarul său, au dat impresia că bietul candidat la preşedenţia României a fost lucrat tocmai de mogulul media, pe care Băsescu a obosit în campanie rostindu-i numele. Chiar dacă va câştiga alegerile de duminică, Mircea Geoană va începe mandatul cu o mare minciună. Încă un preşedinte mincinos este tot ce lipsea românilor în acest moment.

România, încotro?

Ura! Reşiţa a intrat, în sfârşit, în România. Ba, chiar şi în Europa, am putea zice. Dar nu prin numărul mare de investitori străini, revigorarea industriei ori explozia mult aşteptată în domeniul turismului. Deşi ne-ar fi prins bine toate acestea, Reşiţa a ajuns să puncteze la partea urâtă a lucrurilor cu care ne-am obişnuit în ultimii ani. În decurs de numai două zile, tâlharii au jefuit o bancă şi un casino, după regulile clasice văzute în filme: arme, ameninţări şi teroare în rândul personalului angajat. În cazul băncii, hoţii au dat dovadă de un tupeu ieşit din comun, abandonând motocicleta cu care veniseră, la mai puţin de 300 de metri de locul jafului. Cârcotaşii pot jubila: fapta a avut loc pe fondul crizei guvernamentale, exact în perioada în care bugetarii sunt trimişi acasă în concediu fără plată. Poliţiştii nu fac nici ei excepţie de la regulă, iar hoţii profită din plin de această aberaţie marca Emil Boc. Nu ştiu dacă în condiţii de normalitate un astfel de caz putea fi prevenit. Cert este, însă, faptul, că România a ajuns într-o situaţie extrem de periculoasă, ea fiind privită dinafară ca un sat fără câini. Criza economică, ce se adânceşte de la o zi la alta, precum şi disoluţia instituţilor statului, preocupate mai degrabă de scandalurile din societate, contribuie din plin la amploarea fenomenului infracţional. Ne îndreptăm spre o societate în care siguranţa zilei de mâine şi securitatea cetăţeanului de rând nu le mai garantează nimeni. Nici măcar guvernanţii şi politicienii preocupaţi să pună mâna pe ciolan.

Scârba

De două săptămâni ne aflăm în Postul Crăciunului. Orice creştin din această lume se pregăteşte sufleteşte să întâmpine marea sărbătoare a Naşterii Mântuitorului. Cu sufletul curat şi cu mai mare înţelegere faţă de semenii săi. Românii se pregătesc pentru turul II al alegerilor prezidenţiale din 6 decembrie. Cu încrâncenare, ură şi dezbinare. Fiecare zi ce ne apropie de acest moment nu este una de sărbătoare, ci de dispute pe viaţă şi pe moarte. Se scot de la naftalină filmuleţe cu ce a făcut Băsescu în campania de acum cinci ani, se aruncă pe piaţă stenogramele cu Geoană, Iliescu şi Năstase, se împroşcă cu lături în stânga şi-n dreapta eşicherului politic şi se fac alianţe, în pofida oricărei logici doctrinare. În tot acest timp, ţara se sufocă, dascălii, doctorii, poliţia şi armata sunt trimişi în concediu fără plată, guvernul nu mai există decât cu numele, Internele nu mai au ministru, iar hoţii îşi fac de cap, profitând de lipsa de la apel a lui Garcea. La propriu, purcica e moartă în coteţ, şi noi ne lăsăm în continuare minţiţi cu televizorul. Pentru că nici măcar în Postul Crăciunului nu există o minimă decenţă din partea competitorilor, simt că mă cuprinde scârba. O stare de normalitate, acum când ne pregătim să-i comemorăm pe morţii Timişoarei, cei ce au deschis calea spre aceste alegeri libere.

Scârba

Neamţul nu-i ca românul!

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, nemţii au lansat un amplu program de reconstrucţie a ţării. Artizanul acestui proces a fost cancelarul Konrad Adenauer, adversar declarat al naţional-socialismului ce i-a adus pe nazisti la putere în Germania. Cu o tenacitate ieşită din comun, nemţii au muncit pe brânci luni de zile, nu pe bani, ci doar pentru un blid de mâncare sau o haină ponosită. Veţi spune că un astfel de exemplu pare perimat în zilele noastre, mai ales acum, când, ajunşi la fundul sacului, guvernanţii mioritici încearcă ceva asemănător, trimiţându-i pe bugetari şase zile în concediu fără plată. Măsura Guvernului în exerciţiu ar aduce o economie de câteva sute de milioane de euro la bugetul statului, bani cu care se pot face multe într-o ţară zăpăcită de criză şi de disputele politicianiste. Dacă în urmă cu 60 de ani nemţii au consimţit benevol la un astfel de program, profesorii, medicii şi ceilălalţi bugetari contestă vehement măsura luată la Palatul Victoria. Argumentele sunt multe, şi ele nu ţin neaparat de mentalitate, capitol la care noi, românii, nu am excelat niciodată, ci mai degrabă de prestaţia clasei politice conducătoare. Nemţii vedeau în Adenauer un salvator al naţiunii, ceea s-a şi adeverit, în timp ce imaginea politicianului român este una grav şifonată de scandalurile de corupţie. Poporul nu e nici tâmpit, şi nici orb. În 20 de ani de capitalism sălbatic, nici un politician nu a sărăcit de pe urma funcţiei avute. Nici un mare corupt n-a sfârşit după gratii. În cel mai bun caz a fost plimbat pe la tribunale şi, apoi, trimis acasă pentru lipsă de probe. Pentru fiecare dintre ei a funcţionat prezumţia de nevinovăţie deşi, distrugerea flotei, devalizarea băncilor de stat şi privatizările frauduloase stau mărturie la jaful constant din tot aceşti ani.
Şi, atunci, vi se pare normal ca dascălul, doctorul sau funcţionarul de la ghişeu să aplaude iniţiativa lui Boc? Mie nu, şi cred că nici profesorului debutant, care, datorită acestei măsuri, va lua la sfârşit de lună cu 15 la sută mai puţin din amărâtul de salariu de 8-900 de lei. Cu banii ăştia, e greu să întâmpini fericit şi liniştit sărbătorile de iarnă. Sau, te pomeneşti că doar pentru politicienii români vine Crăciunul?

Neamţul nu-i ca românul!

Turismul lu' peşte

Nu de mult, am fost invitat să moderez o acţiune organizată de un ONG din Bucureşti, la Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa. Tema propusă - Structura şi organizarea Parlamentului României-părea cel puţin tentantă. Surprinzător, studenţii nu s-au arătat interesaţi de o astfel de abordare. În percepţia lor, parlamentarii şi politicienii sunt asociaţi cu scandalurile pe care le văd seară de seară la posturile de televiziune, motiv pentru care se simt îndreptăţiţi să creadă că astfel de personaje nu-i reprezintă. Încet-încet, discuţiile s-au concentrat o zonă extrem de sensibilă: cea a viitorului absolventului de facultate. Întâmplător, cei mai mulţi dintre ei erau studenţi la specialitatea "Turism", şi nici unul nu era convins că îşi va găsi un loc adecvat pregătirii. În cel mai bun caz, pot aspira la un post de barman sau cameristă. Aceasta în condiţiile în care judeţul Caraş-Severin are un potenţial turistic de invidiat: Dunăre, munte, lacuri naturale şi artificiale şi zăpadă cinci-şase luni pe an. La drept vorbind, lucrurile stau întocmai, acest judeţ pare uitat de Dumnezeu, ca să nu spun altfel. Ca să ajungi sus pe munte, îţi trebuie nervi de oţel, şi asta din cauza drumurilor care arată jalnic. Cineva spunea că până şi şoselele sârbeşti bombardate de americani arătau mai bine ca cele din Caraş-Severin pe timp de pace. Surprinzătoare această imagine jalnică întâlnită la tot pasul pentru un judeţ ce ar trebui să renască tocmai din frumuseţiile pe care i le-a dat Divinitatea. Surprinzătoare, dar şi dramatică pentru viitorul locuitorilor săi, scârbiţi de tot ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani sub falduri pesediste, pedeliste sau peneliste. Indiferent cine s-a aflat la conducerea lui, Caraş-Severin n-a progresat deloc în tot acest timp. Mai mult, a ajuns pe locurile retrogradabile, la toate capitolele, la nivel de ţară. Cât despre sintagma "Banatu-i fruncea", care a făcut istorie de-a lungul anilor, las pe alţii să o comenteze.

Şi sfinţii au ierarhia lor, nu-i aşa?

Astăzi, Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe Sf. Mina, Victor şi Vichente. Chestia asta am aflat-o în urmă cu vreo zece ani când, un coleg de redacţie, m-a felicitat la prima oră a dimineţii, drept pentru care am băgat adânc mâna în buzunar şi am făcut cinste. De atunci, nimeni dintre prietenii ori cunoscuţii mei n-a mai catadicsit să mă sune în data de 11 noiembrie. Nici măcar ai mei din familie deşi, lor, de fiecare dată le reaminteam că ţin lângă ei un tip cu nume de sfânt. Culmea este că, pe la prânz, după mitingul lui Geoană de la Casa de Cultură, din Reşiţa, m-am întâlnit cu un popă, un amic bun de-al meu, care s-a făcut că plouă. Sau cel puţin aşa am avut impresia. Pe de altă parte, omul e de înţeles: O fi el slujitorul Domnului, dar la câţi sfinţii sunt trecuţi în calendar, e greu să-i ţii minte chiar pe toţi. Şi unde mai pui că, cei trei nici măcar nu sunt trecuţi cu "roşu" în calendar. Pentru cei mai mulţi dintre noi, importanţi sunt sfiinţii Ioan, Gheorghe, Petru, Dumitru ori Nicolae şi, ca în orice domeniu, ierarhiile se păstrează şi se respectă. Prin urmare, ca să-i surprind şi pe alţii, am început să-mi sun amicii ce poartă numele meu. Pe unul chiar am reuşit mărturisindu-mi că, dacă ar fi ştiut lucru ăsta, şi-ar fi botezat fata cu numele de Victoriţa, întrucât e născută la o zi după sărbătoarea celor trei sfinţi. L-am sunat şi pe Victor Ciutacu, dar în loc să vorbesc cu el, am conversat cu mesageria. În cele din urmă m-am lăsat păgubaş, nutrind speranţa că la anu' Sf. Mina, Victor şi Vichente vor fi priviţi cu mai multă importanţă şi respect în ziua de 11 noiembrie.

La mulţi ani Sf. Victor

Măturător de praf de stele...

Astăzi a plouat aproape toata ziua. La un moment dat, chiar a turnat cu galeata. Asa a vrut Dumnezeu, în ziua în care l-a chemat la El pe Lăscărică. După trei săptămâni de chinuri, timp în care medicii s-au dovedit neputincioşi, Gheorghe Dinică a părăsit lumea pe care a iubit-o pentru a se întâlni, acolo în ceruri, cu prietenul său Ştefan Iordache. Deşi ar fi multe alte lucruri de spus despre ce se întâmplă în această ţară, mi-e greu să o fac în astfel de momente. Las tăcerea să se aşterne peste scena vieţii noastre, pentru a înţelege sensul versurilor unui cântec atât de drag lui Gheorghe Dinică:
Sunt vagabondul vieţii mele
Ca într-un film cu Raj Kapoor
Măturător de praf de stele
Şi cusurgiu fără cusur

Iar când adorm spre dimineaţă
Îmi reproşez de la început
Că n-am luat totul de la viaţă
Şi nu i-am dat cât aş fi vrut

Caderea zidurilor

Astazi, 9 noiembrie, Tanti Europa si Onkle Hanzi au sarbatorit 20 de ani de la caderea zidului rusinii de la Poarta Brandenburg. Motiv de aducere aminte si de comemorare a unor vremuri ce au impartit, zeci de ani, Germania in doua: in cea a lui Adenauer, Willi Brandt şi Helmuth Kohl, pe de-o parte, Willi Stop si Erich Honecker, pe de alta parte.
Peste o luna si un pic, comemoram si noi vorbele rostite cu acelasi numar de ani in urma de oracolul din Damaroia, Silviu Brucan, care prezicea patru cincinale de tranzitie pentru noua Romanie capitalista. De la injuraturile de atunci, am ajuns la concluzia ca acesta a avut doar pe jumatate dreptate, cealalta jumatate de tranzitie urmand sa se deruleze pe parcursul altor doua decenii de realizari marete. Intre acestea, daramarea zidurilor care au mai ramas in picioare la fostul Combinat Siderurgic Resita, Exploatarea Minera Anina, Moldomin Moldova Noua, Combinatul de la Otelu Rosu si exemplele ar putea continua pana dimineata.
Si tot astazi, dar pe la pranz, Liviu Negoita a prezentat lista noului guvern. Desi multi s-ar fi asteptat sa-i intoarca serviciile Laurei Andresan, aceasta nu apare intre colegii de Executiv ai lui Berceanu, Blaga si Udrea, de unde am putea trage concluzia ca avem de a face cu un guvern foarte serios. Atat de serios, incat PSD si PNL au anuntat inca de pe acum ca nu-l vor vota in Parlament. Este posibil, dupa noul prim-ministru desemnat, sa avem alegeri anticipate ca urmare a dizolvarii Parlamentului. Ma intreb: cui dracului ii arde acum de alte alegeri si, mai ales, de unde vor scoate candidatii 6-7 miliarde de-ale vechi, bani de campanie cu care sa cumpere voturile pensionarilor, şomerilor, bugetarilor si a altor categorii de capitalisti romani?
Si pentru ca tot suntem la capitolul campanie electorala, miercuri vine in judet Mircea Geoana, care va adasta pret de 4 ore in Banatul de Munte adica, mai putin decat candidatul liberalilor, dar mai mult decat Baselu care nu a venit si nici nu va veni in judetul pastorit de Frunzaverde. De frica codului galben, intalnirea "Prostanacului" cu sustinatorii sai va avea loc in sala teatrului, unde nu te ploua, nu te bate vantul, dar nici prea multi nu pot intra.