luni, 9 noiembrie 2009

Caderea zidurilor

Astazi, 9 noiembrie, Tanti Europa si Onkle Hanzi au sarbatorit 20 de ani de la caderea zidului rusinii de la Poarta Brandenburg. Motiv de aducere aminte si de comemorare a unor vremuri ce au impartit, zeci de ani, Germania in doua: in cea a lui Adenauer, Willi Brandt şi Helmuth Kohl, pe de-o parte, Willi Stop si Erich Honecker, pe de alta parte.
Peste o luna si un pic, comemoram si noi vorbele rostite cu acelasi numar de ani in urma de oracolul din Damaroia, Silviu Brucan, care prezicea patru cincinale de tranzitie pentru noua Romanie capitalista. De la injuraturile de atunci, am ajuns la concluzia ca acesta a avut doar pe jumatate dreptate, cealalta jumatate de tranzitie urmand sa se deruleze pe parcursul altor doua decenii de realizari marete. Intre acestea, daramarea zidurilor care au mai ramas in picioare la fostul Combinat Siderurgic Resita, Exploatarea Minera Anina, Moldomin Moldova Noua, Combinatul de la Otelu Rosu si exemplele ar putea continua pana dimineata.
Si tot astazi, dar pe la pranz, Liviu Negoita a prezentat lista noului guvern. Desi multi s-ar fi asteptat sa-i intoarca serviciile Laurei Andresan, aceasta nu apare intre colegii de Executiv ai lui Berceanu, Blaga si Udrea, de unde am putea trage concluzia ca avem de a face cu un guvern foarte serios. Atat de serios, incat PSD si PNL au anuntat inca de pe acum ca nu-l vor vota in Parlament. Este posibil, dupa noul prim-ministru desemnat, sa avem alegeri anticipate ca urmare a dizolvarii Parlamentului. Ma intreb: cui dracului ii arde acum de alte alegeri si, mai ales, de unde vor scoate candidatii 6-7 miliarde de-ale vechi, bani de campanie cu care sa cumpere voturile pensionarilor, şomerilor, bugetarilor si a altor categorii de capitalisti romani?
Si pentru ca tot suntem la capitolul campanie electorala, miercuri vine in judet Mircea Geoana, care va adasta pret de 4 ore in Banatul de Munte adica, mai putin decat candidatul liberalilor, dar mai mult decat Baselu care nu a venit si nici nu va veni in judetul pastorit de Frunzaverde. De frica codului galben, intalnirea "Prostanacului" cu sustinatorii sai va avea loc in sala teatrului, unde nu te ploua, nu te bate vantul, dar nici prea multi nu pot intra.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu