miercuri, 2 decembrie 2009

România, încotro?

Ura! Reşiţa a intrat, în sfârşit, în România. Ba, chiar şi în Europa, am putea zice. Dar nu prin numărul mare de investitori străini, revigorarea industriei ori explozia mult aşteptată în domeniul turismului. Deşi ne-ar fi prins bine toate acestea, Reşiţa a ajuns să puncteze la partea urâtă a lucrurilor cu care ne-am obişnuit în ultimii ani. În decurs de numai două zile, tâlharii au jefuit o bancă şi un casino, după regulile clasice văzute în filme: arme, ameninţări şi teroare în rândul personalului angajat. În cazul băncii, hoţii au dat dovadă de un tupeu ieşit din comun, abandonând motocicleta cu care veniseră, la mai puţin de 300 de metri de locul jafului. Cârcotaşii pot jubila: fapta a avut loc pe fondul crizei guvernamentale, exact în perioada în care bugetarii sunt trimişi acasă în concediu fără plată. Poliţiştii nu fac nici ei excepţie de la regulă, iar hoţii profită din plin de această aberaţie marca Emil Boc. Nu ştiu dacă în condiţii de normalitate un astfel de caz putea fi prevenit. Cert este, însă, faptul, că România a ajuns într-o situaţie extrem de periculoasă, ea fiind privită dinafară ca un sat fără câini. Criza economică, ce se adânceşte de la o zi la alta, precum şi disoluţia instituţilor statului, preocupate mai degrabă de scandalurile din societate, contribuie din plin la amploarea fenomenului infracţional. Ne îndreptăm spre o societate în care siguranţa zilei de mâine şi securitatea cetăţeanului de rând nu le mai garantează nimeni. Nici măcar guvernanţii şi politicienii preocupaţi să pună mâna pe ciolan.

Un comentariu:

  1. ...per total...esti prea pesimist...
    Incearca sa cauti si sa vezi si lucrurile frumoase.

    RăspundețiȘtergere