Cum mi s-au rătăcit prietenii

Dumnezeu îţi dă părinţii, iar prietenii ţi-i alegi singuri. Aşa grăieşte o veche vorbă românească. La viaţa mea, n-am avut foarte mulţi prieteni adevăraţi. Degetele de la o singură mână îmi sunt martore. Nu pentru că nu mi-aş fi dorit, ci pentru că aşa a fost să fie. Sunt un tip sociabil, înţelegător şi foarte săritor în situaţiile dificile prin care trec cei dragi mie. Din acest punct de vedere sun OK. Din păcate, nu e suficient să legi o prietenie trainică cu cineva, lucru evident în ultimele două decenii ale existenţei noastre. Nevoile tot mai mari ale unora, mai ales cele de ordin material, ii fac pe sa se autoexcluda de pe lista ta cu prieteni. Nu pentru că ţie ţi-ar merge grozav, ci din dorinţa lor de a fi mereu în căutarea unor oameni mai puternici şi mai influenţi. Cu siguranţă, la un moment dat, ei s-au folosit de tine ca de o rampă de lansare în viaţă. Firesc pentru unii, josnic pentru alţii. Le mulţumesc tuturor celor care m-au dezamăgit în acest mod, pentru faptul că mă ajută să-mi scriu noul roman. Totodată, uşa casei mele le este deschisă, ca şi în alţi ani, în seara de Crăciun. Dar nu numai atunci.