sâmbătă, 17 aprilie 2010

Prietenul şi prietenii

George Herbert, care a trăit pe la mijlocul secolului al XVII-lea, avea o vorbă pe care o tot spunea la sindrofiile la care era invitat: „Când un prieten te roagă, nu există mâine“. Deşteaptă şi corectă reflecţie. Bănuiesc, sau cel puţin aşa aş vrea să cred, că spiritul ei a rezistat până în zilele noastre. Nu neaparat la români care, îşi schimbă prietenii în funcţie de interesul de moment. Spre exemplu, apare un altul, bengos, cu bani, generos şi galant, iar tu, obsedat de condiţia socială, de haina pe care o porţi, de restaurantul în care intri, îl faci imediat prieten, profitând de relaţiile şi de portofelul ticsit ori de şarmul lui. După ce îţi satisfaci pohtele şi îţi atingi scopul, te reorientezi spre un altul la care, întotdeauna, vei găsi ceva ce nu aveau prietenii de dinainte. Şi tot aşa, o viaţă întreagă, fără remuşcări de conştiinţă, convins că ai procedat cât se poate de corect. Mizezi şi pe faptul că mai sunt oameni de bun simţ care nu vor îndrăzni niciodată să te facă să roşeşti în faţa lor.
Într-o bună zi, vei mai dori să găseşti un prieten ca cel din maxima lui George Herbert, însă vei constata că ai rămas singur, uitat de toţi aceia care te-au înconjurat cu simplitatea lor şi care veneau la tine în momentele în care toţi ceilalţi plecau...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu