marți, 13 aprilie 2010

Lecţia poloneză

Dispariţia tragică a preşedintelui Lech Kaczynski, a soţiei sale şi a altor 84 de personalităţi din elita de la Varşovia nu reprezintă doar un moment trist şi dureros din istoria Poloniei. Catastrofa aviatică de la Smolensk a căpătat dimensiunile unei lecţii de viaţă pe care poporul polonez o predă Europei şi lumii întregi. Un popor care i-a urât pe nemţi, dar nici nu i-a dorit pe sovietici. Şi de la unii, şi de la alţii, au venit marile drame de-a lungul istoriei şi, cu toate acestea, a supravieţuit vremurilor, demn şi neînfricat. Poate doar sârbii mai suportă o astfel de comparaţie. La polonezi, zicala româească cu „Capul plecat, sabia nu-l taie“, nu funcţionează. Chiar dacă a avut destui contestatari în ţara sa, Kaczynski nu s-a căciulit în faţa marilor puteri. În astfel de momente cruciale pentru viitorul unei naţii, polonezii au făcut front comun, împărtăşind împreună durerea. Au uitat şi de disputele doctrinare şi de neîmplinirile Kaczynski. Cu toţii şi-au aşteptat preşedintele, au îngenuncheat, au aprins lumânări şi s-au rugat pentru sufletul lui şi a celorlalte personalităţi dispărute. Mă întreb, cum ar fi reacţionat românii în faţa unei astfel de drame? Ar fi urmat exemplul polonezilor sau s-ar fi împărţit în două: în cei ce l-au votat pe preşedinte, şi în ce-i ce au fost alături de Geoană? Un răspuns ce nu pare greu de dat, dacă e să ne gândim la felul cum, de-a lungul istoriei, ne-am respectat conducătorii şi momentele tragice ori de glorie ale poporului român. De exemplu, despre Unirea Principatelor Române, Răscoala din 1907, Mărăşesti sau Ip, se vorbeşte tot mai puţin. Antonescu e scos criminal de război, Ceauşescu a fost dictator, Iliescu, comunist şi vinovat pentru morţii din decembrie '89, Constantinescu rămâne în istorie cu porecla de „Ţapul“ şi preşedintele ce s-a recunoscut învins de securişti. Urmează la rând Băsescu, terminatorul flotei comerciale. Ăştia suntem noi, românii. Clevetitori şi intoleranţi. Nu uniţi, ci mereu dezbinaţi. Dar, cu capul plecat la Înalta Curte, la Moscova, la Washington. Dacă şi din Burkina Faso ne-ar fi venit ceva de ros, cu siguranţă că şi acolo ne-am fi dus să ne închinăm marelui şef de trib. Marea durere a polonezilor poate fi o lecţie pentru noi toţi. Măcar atât, dacă Dumnezeu nu ne-a dat un preşedinte de talia lui Lech Kaczynski.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu