Pentru un pumn de creiţari...

N-am mai scris de mult pe blog. Unii au observat acest lucru, întrebându-mă dacă nu cumva din cauza sănătăţii s-a întâmplat aşa. Îi asigur pe cititorii fideli că nu acesta a fost motivul. N-am mai scris din pricina scârbei ce m-a cuprins - oare, pentru a câta oară? - în acest început fals de primăvară. Mi se puseseră pe suflet inepţiile piticotului Boc, aburelile miniştrilor portocalii, inconsecvenţa sindicaliştilor, agramările lui Becali, lăbărelile lui Ponta, prostia şi subcultura promovate de Măruţă, Mădălin Ionescu şi Dan Capatos, încât mi-era silă să mă apuc să-mi dau şi eu cu presupusul despre nu ştiu ce rahat cu care ne ornăm viaţa de zi cu zi. Şi, poate aş fi continuat să tac, dacă nu mi-ar fi ajuns la ureche o întâmplare bulversantă pentru orice om normal din lumea asta. Un popă din Bocşa a refuzat să îngroape un mort, pe motivul că familia nu a avut bani să-i plătească slujba. Omul în sutană nu s-a sinchisit să-i cânte prohodul că, vorba aia, nimic nu se face pe de-a fecea în România de asăzi. Din câte am auzit, mortul era ţigan din cartierul Marginea şi, pe deasupra, fusese şi orb. Pentru nişte amărâţi de creiţari, individul, că popă nu-mi mai vine să-i spun, nici că i-a păsat de canoanele bisericeşti. Ca să nu mai vorbim de durerea familiei amărâte. Până la urmă, primarul şi sindicaliştii din Poliţia judeţului au pus mână de la mână pentru simbria acestui mercenar al Domnului! Protopopul spune că e o invenţie, însă rudele mortului susţin altceva. Un altceva care ţine de nesimţirea unora ce au ajuns, întâmplător, să slujească în Sfântul Altar.