Lenin, revine

În primele luni după revoluţie, Lenin a plecat să inspecteze Petrogradul, împreună cu unul dintre consilierii lui de încredere. Când au ajuns în faţa unei clădiri impunătoare, Lenin a întrebat ce e acolo, însă răspunsul primit l-a enervat la culme: „Scoate-i afară pe burghezii ăia, imediat“. „Bine, îi scoatem, şi ce facem cu ditamai palatul?“, a întrebat tovarăşul consilier. „Canservator, asta facem“, l-a repezit Ilici. După alţi 200 de metri, se opresc în faţa unei clădiri la fel de impunătoare. „Evacuaţi oamenii şi până săptămâna viitoare faceţi canservator din ea“. Consilierul nu zice nimic şi ajung în faţa unui bloc cu mai multe etaje. „Afară toată lumea“, ţipă isterizat tovarăşul Vladimir. „Şi la ce o folosim după ce îi scoatem pe oameni în stradă?“, îndrăzneşte consilierul. „Cum la ce?, se răţoieşte Lenin. La canservator. Facem canservatoare. Multe canservatoare“. Şi dialogul continuă pe aceeaşi temă toată ziua. Spre seară, disperat, consilierul îşi ia inima în dinţi şi întreabă: „Bine, bine tovarăşe Lenin, dar ce facem cu atâtea canservatoare?“ Cum ce facem? răspunde conducătorul revoluţiei înfuriat de incultura omului de lângă el, facem canserve pentru popor“.
Deşi întâmplarea a avut loc acum 90 de ani, ea pare de actualitate. Cseke Attila a hotărât, împreună cu Băse şi Boc să transforme 71 de spitale în cămine pentru bătrâni. Drumul spre cele veşnice, trebuie musai să treacă prin azile!

Pe preşedinte îl doare la baston!

De Ziua Unirii, preşedintele a fost huiduit ca pe maidan. La Iaşi şi la Focşani, acolo unde, Cuza era aclamat cu 152 de ani în urmă. Nu mă interesează speculaţiile ce se fac pe seama celor ce ar fi pus la cale scenariul denigrator. Că la origine au fost primarul Nechita, Oprişan de la Vrancea sau pesediştii lui Ponta are mai puţină importanţă pentru ce va consemna istoria. Mai mult, nici măcar nu mi se pare spectaculos această formă de ostilitate arătată de oamenii locului. La câte au de pătimit din cauza lui Băselu, Udrea şi Boc, nimic nu ne mai miră. Altceva, însă, trebuie reţinut: reacţia lui Traian Băsescu pe tot parcursul ceremoniilor. Una de bună-dispoziţie şi de detaşare faţă de cei scandau împotriva sa. Privindu-l cum zâmbea şi râdea la auzul acelor lozinci, am avut senzaţia că îl doare la baston, vorba românului, de ce se întâmplă în ţara asta. Dacă greşesc cumva, înseamnă că avem de-a face cu un caz patologic, greu de tratat chiar şi cu acest gen de manifestări.

Trăiască capitalismul românesc!

Luni, 3 ianuarie. Prima zi a săptămânii. Pardon, ziua a doua după ultimele invenţii ale Bisericii Ortodoxe Române. În clădirea în care mi-am găsit de lucru, una cu opt etaje, trei-patru rătăciţi. Îmi zic:„E prea devreme, e abia opt şi jumătate“. La prânz e la fel, iar când să plec acasă, nici ţipenie de om. A doua zi, poate a treia după BOR, mai apar doi-trei bugetari ai Consiliului judeţean, dar nimic nu schimbă impresia generală: oamenii încă se mai dreg după sarmaua, chifteaua, cârnaţul şi piftia de la Revelion. Miercuri, atmosfera se mai înviorează, în sensul că două doamne şi trei domni întreabă portarul dacă ştie cât ţine programul de sărbători al bugetarilor. Joi, văd câteva feţe cunoscute şi-mi zic: gata cu boieria, la treabă fraţilor. Pe dracu, vineri a fost Sfântul Ion şi un relaş total. Abia de luni sau de duminică, depinde de calendarul după care te iei, sper să-mi văd vecinii din nou la treabă.
Dar nu pentru prea mult timp. Peste trei luni vin Floriile, Sf. Gheorghe şi Paştele. Trăiască capitalismul românesc!

Schimbaţi Constituţia!

Obişnuim să spunem că avem o ţară frumoasă, dar păcat că e locuită. Personal, nu aş fi atât de drastic cu întreaga naţiune. Cu ţăranul de la coada vacii, cu muncitorul de prin fabricile care, încă n-au fost puse la pământ, ori cu bugetarii trimişi la cursurile de policalificare. Eu am ce am cu pseudo-politicienii români şi, îndeosebi, cu ciumpalacii ce ne conduc de doi ani. Aceştia ar trebui scoşi din ţară, dar nu în urma unor răscoale, revoluţii sau război civil, ci prin schimbarea Constituţiei. Să se permită, ca în cazul regulamentelor UEFA şi FIFA, importul de politicieni. La Externe aş vedea un viking sau un portughez, la Cultură un macaronar, la Dezvoltare un chinez, la Industrii un teuton, la Apărare aş pune un sârb, la Turism un grec, la Telecomunicaţii un japonez, la Interne un englez ş.a.m.d. Asta, că tot ne place să vorbim de modernizarea instituţiilor statului. Ca premier, aş avea de ales între un hun, un tătar şi un vizigot. Simplu. În felul ăsta am scăpa de criză şi de incompetenţa nulităţilor de la cele două palate ale politicii dâmboviţene: Cotroceni şi Victoria.

Mulţumesc!

N-am mai scris de mult pe blog. Am şi uitat de când nu mi-am mai făcut timp pentru aşa ceva. Spre ruşinea mea, nici la romanul cel nou nu am reuşit să scriu măcar un cuvânt în plus. Şi asta nu din cauza faptului că aş fi fost bolnav, lipsit de inspiraţie ori fără chef. Pur şi simplu ziarul online: www.argument-cs.ro, pe care l-am lansat pe 15 aprilie, mă stoarce de toate energiile. N-aş fi bănuit vreodată că te poate captiva într-aşa hal un ziar publicat pe internet. Până la apariţia lui, am fost adeptul ziarului-ziar, tipărit pe plăci, cu mirosul ăla extraordinar de plumb şi tuş, pe care îl urmăreşti fascinant cum se plimbă de-a lungul rotativei din tipografie, ca apoi să se rupă în opt, doisprezece sau şaisprezece pagini. Ei, bine, forma electronică a ziarului este cu totul altceva. Dacă la ziarul tipărit pe hârtie, de la Letea Bacău, aşteptam o zi şi o noapte pentru ca informaţia sau articolul meu să ajungă la cititori, la online lucrurile se schimbă total. Timpul se comprimă uimitor şi este nevoie doar de un click pentru ca totul să prindă viaţă. Informaţia e receptată în timp real, ceea nu face decât să desfiinţeze barierele existente până acum între ziarist şi cititor. Dacă mă întrebaţi ce am câştigat în aceste două luni şi jumătate, răspunsul este unul singur: pariul pe care l-am făcut cu colegii când am pornit la drum. Cel mai optimist dintre ei spunea că, după o lună de activitate, nu vom avea mai mult de o sută de vizite pe zi. Mi-a fost ciudă să aud asta. Era ca şi cum ne-am fi apucat de un lucru, doar să ne aflăm în treabă. Deşi nu ştiam cu ce se mănâncă o astfel de presă online şi în condiţiile în care nu ne permiteam prea multă publicitate, eu am prognozat numai puţin de 500 de vizite pe zi. Toţi ceilalţi au râs. După o lună şi jumătate, am reuşit să atragem 500 de vizite, iar după alte două săptămâni, trecusem pragul de 600. În seara asta este posibil să avem în jur 650 de vizite. Ce vreau să spun prin asta? Deşi sunt proaspăt pensionar, de două luni, mă simt încă în stare să merg mai departe. Să nu-mi dezamăgesc cititorii mei dragi, datorită cărora mi-am făcut atâţia duşmani printre politicienii acestui judeţ. Dar nu-mi pare rău. Fără încrederea lor, pe care ne-o arată la tot pasul, acest ziar nu ar supravieţui. De aceea, le mulţumesc la modul cel mai frumos cu putinţă.

Un preşedinte glumeţ

Doamnelor şi domnilor. Asistăm în aceste zile la cea mai penibilă reprezentare post-decembristă în pusă în scenă de Poppey Marinarul şi piticul din Răchiţele, ajuns fără voia lui prim-ministru al acestei ţări. Băselu controlează tot ce mişcă şi se clatină sub vântul patriei noastre capitaliste. Şi pentru că îl doare la banană de bârfele din cancelariile occidentale, s-a decis să-i ia locul lui Boc. Aici are dreptate, decât un prim-ministru handicapat, mai bine un preşedinte care sfidează constituţia, bunul simţ şi alte chestii ce ţin de obraz. Ce dracu, doar trăim în România, în timpul celei mai tembele guvernări din ultimii două mii de ani. Când l-am văzut pe Băsescu anunţând că îşi va dona salariul până la sfârşitul anului şi ne-a cerut să fim solidari cu măsurile impuse de FMI, m-am căcat pe mine de râs. Păi, bine mă, domnule preşedinte, nu ţi-e de ajuns că îi iei lui tată-meu 15 procente din pensia aia, şi aşa amărâtă, alte 25 din salariul prietenului meu Cipri, că îi blochezi nevestei ieşirea la pensie anticipată, că impozitezi până şi tichetele de masă? Nu ţi-e de ajuns, văd că nu esti mulţumit doar cu atât. Vrei neaparat să fim solidari cu măsurile acestor idioţi care au ajuns să ne conducă. Cum poţi, domnule preşedinte să ne ceri aşa ceva. Nu ai vrea cumva să-ţi trimitem la Cotroceni telegrame în care să ne exprimăm neţărmurita dragoste pentru matale şi nătărăii de miniştri care au băgat ţara în căcat? O facem şi pe asta, dacă îţi face plăcere, dar la ce ţi-ar folosi? La memoriile pe care le vei scrie la bătrâneţe? Cine dracu o să le mai citească? Cine crezi că o vrea să-şi mai amintească de această guvernare falimentară? La asta nu te-ai gândit? Păcat, dar nu-i timpul pierdut, să o faci. Măcar aşa, de amorul artei.

Ţăranul - SRL

Cel mai tembel guvern din istoria ultimilor douăzeci de ani aruncă în cârca ţăranului, pardon, a fermierului român, o imensă idioţenie, cât Casa Poporului şi Pentagonul la un loc. De acum, omul de la coada vacii va trebui să poarte în buzunarul jiletcii, pe lângă telefonul mobil - semnul lui de prosperitate capitalistă -, şi casa de marcaj, dacă vrea să-şi vândă crăstăveţii, părădaisele şi murăturile la piaţă. Iar noi, orăşenii, să-i cerem bonul fiscal şi să-l întrebăm dacă e înregistrat la Registrul Comerţului, dacă şi-a depus bilanţul contabil, dacă şi-a plătit forfetarul. Gata cu boieria! Ce credea dumnealui, c-o să-i meargă toată viaţa să fenteze statul şi să se îmbogăţească pe seama amărâţilor de Boc, Videanu, Berceanu, Vlădescu, Udrea, Şeitan şi care o mai fi în guvernul ăsta de trei parale? Vrea să se alinieze la normele şi disciplina europeană, e bine, dacă nu, lasă că se găseşte ac şi de cojocul lui. Ce dacă nu mai vine cu pătrunjelul şi morcovul la piaţă? Turcii ce fac? Că abia aşteaptă să le luăm roşiile, la fel de tari ca nucile, merele cât mingea de handbal şi castraveţii umflaţi cu seringa. Ei se pun cu portocaliii lu' Băsescu? Te pomeneşti că s-a umflat fasolea în maţe şi noi nu ştiam. Ei, drăcia dracului.
Dincolo de hazul de necaz pe care îl mai facem câteodată, rămâi consternat şi cu gust amar când vezi unde îi duce capul pe aceşti guvernanţi. După ce au reuşit să distrugă satul tradiţional românesc, acum vin şi îi dau în cap ţăranului, să-l umilească într-un hal fără de hal. Îmi amintesc că, acum vreo trei ani, ministrul Vlădescu mărturisea, senin, că nici nu ştia să pornească un computer, darămite să-l folosească. Şi, atunci, ăştia îi cer amărâtului de ţăran să meargă la piaţă cu casa de marcaj şi să elibereze bon fiscal pentru două rădăcini de pătrunjel şi câţiva morcovi? Păi, dacă nu le ruşine să facă aşa ceva, măcar să se gândească că-i bate Dumnezeu.